Blogu’ lu’ Peste

Asist (ca invitat) la o discuţie dintr-o reţea socială, unde nişte domni corporatişti se sparg în figuri cu vorbe mari despre segmentul retail şi greşelile care se fac acolo de nu merge, frate, vînzarea! Chestii grele, ce să vă zic, dispunerea la raft, cash-flow, previzionare şi management de stocuri, planuri structurate, dezvoltare şi evoluţie, numai chestii de MBA, toate extrem de teoretice şi, în punctele esenţiale, desprinse radical de realitate – dar este şi un lucru bun, corporatiştii noştri vor feedback.
În discuţia foarte preţioasă a teoreticienilor retail-ului, intervine (cu feedback-ul cerut) un domn care ţine de ceva ani un business în domeniu şi este printre puţinii care rezistă în continuare opresiunilor şi represiunilor crizei. După ce îşi exprimă cu delicateţe o părere, antreprenorul nostru se trezeşte cu feedback la feedback, în care i se explică ce şi cum, şi ce ar mai putea face, eventual, în plus, sau mai corect.
Răspunsul este genial: “Păi, întrucît voi comentaţi şi tot voi răspundeţi, n-are rost să mă mai bag. Cînd vreţi ceva feedback din practică, spuneţi-mi. Pînă atunci, vă las cu teoriile voastre globale, ultraplanetare şi extrasenzoriale…” Ca să mă exprim şi eu pe limba voastră, “Get real, corporatiştilor!”

Din nou, un creativ a scris ceva ce mi-a plăcut – de aia partajez cu voi…

Românii sunt obsedaţi. De diferite lucruri. Asta n-ar fi o problemă dacă aceste obsesii ar fi constructive. Uite, japonezii sunt obsedaţi de electronică şi au ajuns unde au ajuns. Francezii sunt nespălaţi, dar au nasuri fine şi sunt obsedaţi de parfumuri. Şi uite unde au ajuns. Şi exemplele ar putea continua. Din nefericire, la noi obsesiile nu sunt de natură colectivă. Adică, deşi românii împărtăşesc cam aceleaşi obsesii, ele sunt profund egoiste şi privesc fericirea personală chiar în detrimentul tuturor celorlalţi.

TOP 10 OBSESII ROMÂNEŞTI

1. Obsesia cu “casa pe pămînt”. Toata lumea şi-ar da 20 de ani din viaţă ca să aibă casă pe pămînt. Nu contează că vei sta ORE ÎN ŞIR în trafic!!! Nu contează nimic! Casă pe pămînt să fie!

2. Obsesia televizorului. Românul e devorator de televiziune. S-au făcut nişte cercetări şi cică noi am fi cam cei mai avizi din Europa. Adică ne uităm cel mai mult la televizor. Şi, asta e genială, avem cele mai multe televiziuni!!! Mi se pare fascinant că românul este “europeanul” cel mai telespectator având în vedere că în România sunt, cu câteva excepţii, cele mai imbecile şi mai de prost-gust producţii!

3. Obsesia Coelho. Dacă n-ai citit Coelho, n-ai viitor, frate! “Păi am citit Dostoievski, Tolstoi, Salinger, Marin Preda, Nichita Stănescu.” “Te p. pe ei! Citeşte Coelho!”

4. Obsesia ţîţelor. Aproape toţi producătorii TV au următoarea obsesie: “Ţîţele aduc rating!” Şi ştiţi ce e mişto? Că de cîţiva ani încoace s-a dovedit a fi complet fals. Oamenii au la dispoziţie internetul pentru labă. Dai un click şi gata! Cine dracu’ mai aşteaptă emisiunea cu “Mama Natură” ca să-i “dea în cap lu’ mutu”. (scuze, Adriane, dar asa e expresia! Dacă vrei, schimbăm: “să-i dea în cap lu’ Chivu”)

5. Obsesia messenger… Asta e, totuşi, un fenomen global. Păi dacă a ajuns mama să-mi dea buzz şi să-mi reproşeze că stau pe “invisible”!

6. Obsesia haiducească. După o sticla-două de vin, şi cel mai prăpădit român devine haiduc la orice nuntă. Fură mireasa, cere răscumpărări. Şi dup-aia, haiducia maximă. “Puşca şi cureaua latăăăăă.”. Apoi recunoaşte că e impotent:”Ce bărbat AM FOST odatăăăăăă.”

7. Obsesia auto. În România există cea mai dinamică piaţă auto. Punct. Pe străzile noastre există maşini cum n-au văzut nici parizienii, nici londonezii. Punct.

8. Obsesia cărnii din congelator. Cu toate că au trecut 20 de ani de cînd găseşti sute de feluri de carne şi la 4 dimineaţa, românul încă îşi mai încarcă pînă la refuz congelatorul. Să fie acolo. Cine ştie.

9. Obsesia celulară. Pentru român, telefonul mobil reprezintă un “statement”. Am văzut vînzătoare în magazinul Titan care aveau telefon de 3 ori mai scump ca al meu, deşi eu poate cîştig de 30 de ori mai mult. Ăsta e un mare mister. Cum ajunge un om cu un salariu de 10 milioane să aibă un mobil de 20 de milioane? Şi să dea beep cu el!!!!!!!

10. Obsesia “dacă ăla nu face, de ce să fac io?”. Asta de obicei e completată şi cu o doză de mîndrie: “Ce? Sunt mai prost?!” DA!

De mai bine de două luni, am început un curs de dans la Clubul Mihai Petre.
M-a uimit foarte tare numărul de oameni veniţi să înveţe să danseze, seriozitatea fiecăruia, consecvenţa şi, în cazul unora dintre ei, talentul.
M-a bucurat faptul că, în apele astea tulburi şi sub cerul ăsta gri, oamenii îşi mai găsesc încă forţa să facă ceva pentru ei, să investească resurse de bani, timp şi energie pentru preocupări oarecum artistice.
M-a impresionat felul în care oamenii se bucură să fie împreună, rîd, se simt bine şi participă laolaltă la o oră de dans, chiar dacă nu se cunosc de niciunde.
Mi-a plăcut foarte tare Elwira Petre, un trainer experimentat, complet şi priceput, o femeie foarte frumoasă şi extrem de ambiţioasă, care a învăţat limba română şi s-a adaptat excelent departe de casă.
În concluzie, este excelent la cursul de dans – încă o experienţă plăcută în această viaţă.
PS. E adevărat că, după o lună de vals lent, extrem de lent şi plutitor, ultima oară abia am putut exersa de rîs, din pricina noilor mişcări rapide şi săltăreţe de jive…

Am văzut finala de la Doha dintre Nadal şi Davidenko – din întîmplare, pentru că nu mă omor după tenis. Acum, luni, citesc editorialul lui CTP, şi-mi dau seama că are dreptate – rusul Davindenko este, prin comparaţie cu meridionalul Nadal, o maşină de joc fără expresie şi fără emoţii.
Numai că Rafa îmi este foarte antipatic mai ales de cînd a spus într-un interviu că e greu să faci performanţă şi se gîndeşte să se lase. Să spui asta cînd eşti în vîrf, la numai cîţiva ani de succese, la o vîrstă la care forma este maximă şi nu-ţi rămîne decît să te antrenezi constant, pentru că ai glorie, ai fani, ai talent, ai forţă – ai tot ce puteai cuceri, e cea mai mare dovadă de lene şi de indolenţă a mentalităţii.
Ca urmare, Davidenko are totuşi nişte fani. Seriozitatea, bucuria introvertită, determinarea şi ce-o mai fi în sufletul lui de rus mi-l fac simpatic în ciuda faptului că nu se bucură, nu se supără, nu ţipă şi nu înjură (aşa cum făcea McEnroe, un alt favorit al meu). Şi mă bucur că şi altcineva în afară de Federer (care îmi place) a reuşit să i-o dea lui Nadal, puştiul coclit înainte de vreme.

Mi-am amintit zilele trecute păţania – că nu pot s-o numesc altfel- unei prietene, care a “suferit” la o petrecere privată un show de striptease. Femeia fusese invitată de o prietenă de conjunctură -mare patroană la o fabrică de cîrnaţi- care îşi sărbătorea ziua de naştere în vila personală, numai cu gagici, printre care şi cîteva dintre “politiciencele” vremurilor. Soţul, bărbat modern, i-a făcut cadou cucoanei un show de striptease executat de băieţii veseli ai lui Păsat, parcă – dar nu că ar conta, toţi sînt cam la fel, deci este irelevantă provenienţa.
Ce-a reţinut prietena mea din toată povestea? Trebuie să vă spun că ea este o femeie cu opinii foarte sănătoase, mai dintr-o bucată, scoasă în lume-nu-i vorbă, dar cu o perspectivă “ardelenească” asupra reuniunilor mondene. A aşteptat şi ea, ca olteanul cînd a văzut girafa, să înţeleagă cum şi ce o fi aşa apetisant la un show erotic, şi iată cu ce a rămas.
Cică tipii, deşi arătoşi şi lucraţi, sînt de fapt vai mama lor, nişte puşti cărora nu le-a trecut încă acneea de pe faţă. Cum au venit, şi-au luat sticla de whisky negociată şi s-au înfundat în baie, de unde n-au ieşit o oră (şi aia negociată). Au venit semi-îmbrăcaţi şi semi-beţi (probabil e singura modalitate în care reuşesc să se despoaie fără probleme) şi au făcut un număr de tot rîsul, legănîndu-se pe picioare, cu un echilibru fragil şi cu priviri languroase şi triste (evident, şi penibile) spre femeile astea, toate mature, bine înţepenite şi cu o solidă experienţă de viaţă – dacă înţelegeţi ce vreau să spun…
La sfîrşit, pachetele de cotlet ar mai fi rămas să se bage în seamă, să se şi împrietenească eventual cu unele dintre doamne, dar astea, care rîseseră pe înfundate tot timpul, i-au uşuit şi i-au trimis acasă, că prea erau jalnici. Evident, treaba nu s-a terminat aici, băieţii le-au zis ceva care sugera că sînt frustrate, cucoanele se amuzau tot mai tare – pînă la urmă, soţul cu vederi largi a plătit un show de comedie copioasă, şi a alimentat o dată în plus tristeţea şi depresia unor tinerei care vor să facă bani din cea mai veche meserie din lume, dar nu sînt pregătiţi pentru asta…

Sînt în a doua zi de Bansko, şi pot să spun că românii sînt nişte incapabili, fără doar şi poate. Deşi e cam 80% din ce ar trebui să fie, şi nici pe departe nu poate “rivaliza” cu staţiunile austriece sau elveţiene, cum zic unii, Bansko este totuşi expresia motivaţiei unui popor de a ieşi din condiţia de ratare în care l-a aruncat istoria.
Din nimic, în cîţiva ani s-au făcut instalaţii de ski pe model nemţesc, s-au ridicat zeci de hoteluri moderne, cu tot ce trebuie ca dotări şi s-au deschis cîrciumi, magazine şi alte buticuri. Pîrtiile (pe care le-am găsit pe o vreme caldă, de 10 grade la poale) sînt alimentate din greu cu zăpadă artificială, iar consecinţa este că se schiază safari, prin zăpadă de o jumătate de metru, nebătută. Din păcate, aştepţi o grămadă pe la tot felul de cozi: la ski-pass, la gondolă, la baby-lift (aici cel mai mult, este groaznic…), la telescaun. Cozile ar mai fi cum ar mai fi, dacă n-ar exista nesimţiţi fără limite, neaveniţi veniţi la ski ca nişte ţărani care nu înţeleg codul elementar de respect pe pîrtie, care include şi să nu intri în faţă.
Cîrciumile de pe pîrtie, modeste – nici o legătură cu ordinea, curăţenia şi calitatea din Kaprun. Dacă vezi ski-ul pentru prima dată în Bansko, e ok şi te miri de ce au putut să facă bulgarii ăştia, dar dacă ai fost deja prin Austria, simţi că treaba e “aproape bine”.
Încă ceva ce nu găseşti la Kaprun –şi foarte bine!- este oribila populaţie grecească. Tipă toţi, împing ca nişte disperaţi la toate cozile (la alea la care binevoiesc să stea, că la cele mai multe intră cu nesimţire în faţă), dau din coate şi se strigă tare unul pe altul pe pîrtie, în cîrciumă, la WC, oriunde se nimereşte. Popor mai gregar, mai nesimţit, mai leneş şi mai indolent nu am văzut pînă acum. Pe lîngă ei, românii sînt nişte nemţi serioşi.
Cu alte cuvinte, e bine la Bansko şi e impresionant efortul bulgarilor de a-şi depăşi condiţia de coadă a Europei. Impresionantă şi dorinţa lor de a face ceva cu propria ţară, şi asta se vede şi la mare, şi la munte. Faţă de noi, ei au dovedit că sînt băieţi deştepţi şi au luat banii pe care i-au întins unii şi alţii. Totuşi, dacă trebuie să aleg, data viitoare mă duc la Kaprun.

Să vă spun cum arată sectorul care este, pe persoană fizică: munţi uriaşi de zăpadă jegoasă, prin care faci safari cu propriile încălţări; sub zăpada jegoasă, acolo unde stratul este mai subţire, şleauri de gheaţă pe care îţi suceşti gleznele, în cazul în care nu dai direct cu curul de pămînt; din loc în loc, caca umed de cîine; în locurile unde s-a topit zăpada, deasupra ţevilor de la Radet, mocirlă împuţită care îţi strică încălţămintea; pe toate străzile care nu sînt bulevarde, maşini înţepenite turînd la maxim bietele motoare.
Îi doresc mult-stimatului şi iubitului primar Marean Vanghelie să se îndeplinească toate urările locuitorilor sectorului 5 la adresa domniei sale, eventual dublu şi cît mai repede. Şi să nu mai garanteze pentru nimeni, că-i face amărîtului un rău pe viaţă.

Mi-e silă şi nici nu am timp de toată istoria. Ideea e că eu vreau să le dau bani şi ei nu vor să-i ia. Am făcut vreo şase cereri, am făcut şi o reclamaţie (cînd am ajuns la capătul puterilor), şi acum singura soluţie pe care o am la îndemînă este să reziliez de tot contractul cu ei, pentru că altminteri sînt incapabili să modifice o comandă inţială în conformitate cu cererile mele ulterioare… În acest moment, nu mai pot cumpăra nimic de la Romtelecom, pentru că mă lovesc de aceeaşi comandă care atîrnă de mine ca un scai de coada oii.
Concluzia mea este că, mai prost decît ăla care nu ştie ce să vîndă, e ăla care nu ştie cum să vîndă nişte servicii de top. Cum ar spune o prietenă căreia i s-a reproşat că (din cauza comportamentului vînzătorului), nu mai vrea să cumpere o maşină de figuri: “Da’ de ce, doamnă? Că maşina e excelentă!” – “da, zice prietena mea, maşina e superbă, nimic de zis, păcat că nu are cine s-o vîndă”.

Acum nişte zile, înainte de alegeri, pomeneam despre deserviciul (mare) pe care i l-au adus lui Mircea Geoană televiziunile şi lipsa lor de măsură. Nu ţin morţiş să am dreptate şi nici vreun analist nu mă consider, dar uite că s-a adeverit.

Am primit pe e-mail, textul nu îmi aparţine şi nici nu-i cunosc autorul. Din păcate, pentru că l-aş felicita. Reuşeşte să redea foarte corect şi sintetic esenţa acestui popor. Spre nefericirea mea, mă regăsesc în unele dintre zicerile de mai jos, ca oricare dintre noi, dacă sîntem cinstiti cu noi inşine. Lucrul ăsta mie mi-a dat de gîndit, poate vă dă şi vouă.

De ce îmi displace că sunt român …!

1. Pentru că ne urâm între noi. Ardeleni vs. bucureşteni, olteni vs. moldoveni, posesori de Logan vs. posesori de BMW, admiratori ai lui Mircea Badea vs. critici ai lui Mircea Badea, dinamovişti vs. stelişti, corporatişti vs. antreprenori, cumpărători vs. dezvoltatori imobiliari etc etc….
2. Pentru că suntem “Gică Contra” din naştere. Orice iniţiativă în mintea noastră este sortită eşecului. “Cum, afacere în agricultură? Nu ai nicio şansă. Să vinzi cartofi la piaţă, nuuuu! Să deschizi un chioşc, nuuu, te mănâncă mafia locală, îţi sparg ăştia magazinul, vine banca şi îţi ia casa, etc etc…”. Nici nu vedem că alţii reusesc in jurul nostru … “Eh, astia au pile”.
3. Pentru ca indiferent cat de scurt este drumul de parcurs sau cat de aglomerat este traficul, noi ne urcam in masina. “ca sa ajung mai repede”.
4. Pentru ca nu ne bucuram de viata. Suntem mici robotei doborati de grija zilei de maine.
5. Pentru ca vecinii mai vechi din bloc se considera proprietarii ai locurilor de parcare publice din fata blocului.
6. Pentru ca ridicam 100 de biserici si 2 scoli.
7. Pentru ca ne infofolim copiii cu 2 tricouri si 3 pulovere chiar daca sunt 20 de grade afara.
8. Pentru ca suntem saraci din cauza prostiei si nu ne dam seama.
9. Pentru ca suntem egoisti: investim tot ce avem in propriile locuinte, insa nu vrem sa dam niciun ban pentru multe altele…
10. Pentru ca l-am ales de trei ori pe Iliescu si de doua ori pe Basescu.
11. Pentru ca desi avem o multime de femei frumoase, suntem o natie de “frustrati”.
12. Pentru Guta, Salam, Minune…
13. Pentru cozile de la loto de Craciun si inainte de alegeri.
15. Pentru ca la nunta invitam toti cunoscutii si necunoscutii, “ca sa iesim bine”.
16. Pentru ca McDonald’s este un succes in Romania.
17. Pentru ca burta la barbat este “sexy”.
18. Pentru ca padurile noastre dupa 1 Mai arata ca o groapa menajera.
19. Pentru ca facem rate la banca pentru plasma si masina de spalat vase fara sa ne pese de comisioane si dobanzi, apoi dam vina pe banci ca ne jefuiesc.
20. Pentru OTV.
21. Pentru ca suntem invidiosi. Pe colegul care a fost promovat, pe vecinul care si-a pus termopan, pe fratele care si-a facut vila si pe colega care arata mai bine. Nu ne intrebam ce au facut ei ca sa ajunga acolo (munca, sport, invatatura, efort etc). Nuu, e mai simplu sa gasim explicatii de genul “si-o trage cu seful, fura, are noroc…”.
22. Pentru mileul si pestele de pe televizor.
23. Pentru ca din scoala iesi asa cum ai intrat.
24. Pentru ca aruncam mizeria din masina pe geam.
25. Pentru ca mergem la Mall fara sa intentionam sa cumparam ceva.
26. Pentru ca donatorii de sange sunt muritorii de foame care au nevoie de bonuri de masa.