Categorii
Cele mai citite articole
-
Comentarii recente
Arhiva lunara: September 2009
CUM NE CHINUIE țARA
Încerc o agendă pentru octombrie, cu multe drumuri prin țară. După cum spuneam, e sezon de foc la job Ei bine, cum faci să ajungi de la Cluj la Timișoara și apoi la Iași, după aia la Buzău… iar Cluj, iar Timișoara, apoi Brașov și din nou Buzău. Cum credeți că se poate [...]
AM OASELE RUPTE
După o pauză cam lunguță, de aproape o lună, am ajuns în fine la sală. Consecința este că nu prea mai pot să mă ridic de pe scaun, mă dor toate alea și nici pe budă nu stau bine Dar efectul merită tot efortul. Decît o pufoșenie ca salteaua, mai bine o ațoșenie [...]
DESPRE TONI
Nu stiu daca va mai amintiti de Toni. Amintiti-va acum: a reusit sa stringa aproape toata suma; tocmai cind credea ca, din cauza citorva mii de euro, nu mai are altceva de facut decit sa astepte sa moara, a fost acceptata pentru interventie, in Germania; recent, s-a operat – o operatie grea, de 16 ore, [...]
MUZEUL DE ARTĂ CONTEMPORANĂ DIN TACOMA
Parcă merită, din cînd în cînd, să mai privim și la astfel de lucruri, ca să uităm de mizeriile zilnice, de inițiativele lui Băsescu, de statul român și de faptul că nu avem șosele. Cînd vezi frumusețile astea, restul devine mic și neimportant, cel putin pentru un timp.
Este vorba despre o expoziție permanentă a [...]
AM FĂCUT-O LATĂ
Acu’ cîteva zile am făcut una nasoală (pentru bugetul personal, vreau să zic). Am hotărît să mă premiez în avans pentru sezonul de foc ce o să urmeze la job în toamna asta (Doamne ajută!) și mi-am luat o țărănie incredibilă de LED, și un PS3, de zici că am cinema acasă și Dolby, pe [...]
REVIN...
Omul are chipul așezat în față ca să vadă pe unde merge și ce urmează în viața lui, să vadă viitorul, nu să stea cramponat în trecut și în ce i s-a întîmplat, bine sau rău, vreodată.
Oare cei care nu se pot desprinde de trecut înseamnă că au o față de cur? Sau că au [...]
ASTĂZI A ȊNCEPUT ŞCOALA…
…mi-aș fi putut da seama de asta numai circulînd prin traficul de coșmar.
La Liceul German, pe Dorobanți, e o nenorocire maximă cu parcarea. Oameni în toată firea (cu păr alb în cap )) care se înjură copios pentru o margine de trotuar unde să înghesuie botul mașinii, lăsînd expuse oricăror intemperii stopuri, bară spate [...]
ȊNMIERDAREA E PE BANI
Nu mi se întîmplă des, dar de data asta sînt în deplin acord cu Ciutacu. Cine vorbește, plătește, și, dacă îți arde de înmierdare, trebuie să știi că plăcerea asta costă și niște bănuți, pînă la urmă. Adică, desfată-te, dacă vrei, dar pregătește portofelul.
PS. Pentru cine nu cunoaște încă sensul cuvintului “înmierdare”:
Am aflat și eu [...]
PALATUL DE BUMBAC
După “lagărele” de lux din Turcia, unde stai și zaci la soare cu toate sub nas, am descoperit recent că țara asta are de oferit și minunății naturale unice, de care te poți bucura zile în șir fără să te plictisești, pentru că sînt într-o continuă mișcare și fiecare moment al zilei oferă o altă [...]
