Nu mi se întîmplă des, dar de data asta sînt în deplin acord cu Ciutacu. Cine vorbește, plătește, și, dacă îți arde de înmierdare, trebuie să știi că plăcerea asta costă și niște bănuți, pînă la urmă. Adică, desfată-te, dacă vrei, dar pregătește portofelul.

PS. Pentru cine nu cunoaște încă sensul cuvintului “înmierdare”:
Am aflat și eu acum cîteva zile ceva ce profesorii de la Litere s-au cam ferit să ne spună, bag seama, că în mod sigur aș fi reținut așa o grozăvie.

Despre ce e vorba. Într-un editorial recent, CTP-ul vorbește despre înțelesul ad-literam al cuvîntului “a dezmierda” care însemna, la origini, -ce credeți?- da, a curăța de rahat. Explicația frumoasei sale evoluții este că mamele, atunci cînd își schimbau pruncii, îi și alintau și mîngîiau. În consecință, CTP inventează și acțiunea de murdărire cu aceeași materie, pe care o numește “înmierdare” – cuvînt bun de folosit atunci cînd nu vrei să fii licențios, dar vrei totuși să arunci cu rahat în cineva. Faza nasoală e că, oricum i-ai spune, tot aia înseamnă